Sari la conținut
Înapoi la pagina principală

Politica de confidențialitate

Ultima actualizare: 1 octombrie 2026

Această politică explică ce date personale prelucrează ARTON MEDIA S.R.L. (artON media) atunci când vizitați site-ul artonmedia.ro, ne scrieți sau ne sunați ori deveniți clientul, furnizorul sau colaboratorul nostru: ce date, de ce, pe ce temei legal, cât timp le păstrăm și ce drepturi aveți.

Prelucrăm datele conform Regulamentului (UE) 2016/679 (Regulamentul general privind protecția datelor, „GDPR”), Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a GDPR și Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.

Pe scurt

  • Folosim Google Analytics 4 pentru statistici de vizitare numai dacă vă dați acordul în banner-ul de cookie-uri. Nu folosim cookie-uri de publicitate sau alte instrumente de urmărire.
  • Datele pe care ni le trimiteți prin formularul de contact, pe e-mail sau la telefon le folosim ca să vă răspundem și, dacă lucrăm împreună, pentru contract și facturare.
  • Fonturile, imaginile și celelalte resurse ale site-ului se încarcă de pe serverul nostru. Terții care pot primi adresa IP a vizitatorilor sunt Google, prin Google Analytics, numai dacă v-ați dat acordul (punctul 2.13), și YouTube, numai dacă dați clic pe un videoclip.
  • Dacă folosiți asistentul AI al site-ului, textul pe care îl scrieți este trimis, prin serverul nostru, către Anthropic, furnizorul modelului Claude, doar ca să se genereze răspunsul. Nu salvăm conversațiile (detalii la punctul 2.11).
  • Nu vindem date personale și nu le folosim pentru reclamele altor firme.
  • Ne puteți scrie oricând la office@artonmedia.ro pentru acces, corectarea sau ștergerea datelor.

1. Cine este operatorul datelor

Operatorul datelor este ARTON MEDIA S.R.L., cu sediul social în municipiul Alba Iulia, Str. Orhideelor nr. 45, et. P, ap. 3, județul Alba, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J01/62/2014, cod unic de înregistrare 32731696, cod de TVA RO32731696 (denumită în continuare „artON media” sau „noi”).

  • E-mail: office@artonmedia.ro — vă rugăm să scrieți în subiect „Protecția datelor”;
  • Telefon: 0748 910 569;
  • Corespondență: la adresa sediului social de mai sus.

Cererile privind datele personale sunt gestionate de persoana desemnată în cadrul firmei pentru protecția datelor, la aceleași date de contact.

2. Ce date prelucrăm, de ce și pe ce temei

Prelucrăm numai datele necesare fiecărui scop. Temeiurile legale sunt cele din art. 6 alin. (1) GDPR: consimțământul (lit. a), încheierea sau executarea unui contract (lit. b), îndeplinirea unei obligații legale (lit. c) și interesul nostru legitim (lit. f). Ne bazăm pe interesul legitim numai după ce verificăm că acesta nu prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră.

2.1. Vizitarea site-ului

Site-ul este static și găzduit pe un server administrat de noi, într-un centru de date din Uniunea Europeană. La fiecare accesare, serverul înregistrează automat în jurnalele tehnice: adresa IP, data și ora, pagina sau fișierul cerut, codul de răspuns, pagina de pe care veniți (referrer), tipul browserului și al sistemului de operare.

  • Scop: funcționarea și securitatea site-ului, detectarea și blocarea atacurilor sau a abuzurilor, diagnosticarea erorilor.
  • Temei: interesul nostru legitim de a menține site-ul sigur și funcțional (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR).
  • Cât păstrăm: cel mult 12 luni; un jurnal necesar investigării unui incident de securitate îl păstrăm până la încheierea investigației.

Nu folosim aceste date pentru a vă identifica sau pentru a vă crea un profil. Fonturile, imaginile și scripturile site-ului sunt găzduite pe același server, așa că navigarea pe site nu transmite date către terți, cu două excepții: player-ul YouTube, descris la punctul 2.2, care se încarcă numai la clic, și Google Analytics, descris la punctul 2.13, care se încarcă numai cu acordul dumneavoastră.

2.2. Videoclipurile încorporate (YouTube)

Unele pagini conțin videoclipuri YouTube în modul „clic pentru redare”. Până când dați clic, vedeți doar o imagine găzduită pe serverul nostru și nu se transmite nicio informație către YouTube. Abia după clic se încarcă player-ul de pe domeniul youtube-nocookie.com, operat de Google Ireland Limited (Gordon House, Barrow Street, Dublin 4, Irlanda). Din acel moment, Google primește adresa IP, informații despre dispozitiv și browser și date despre redarea videoclipului și poate stoca cookie-uri sau identificatori în browserul dumneavoastră.

  • Scop: redarea videoclipului pe care ați ales să îl vedeți.
  • Temei: consimțământul dumneavoastră, exprimat prin clic pe videoclip (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR și art. 4 alin. (5) din Legea nr. 506/2004). Dacă nu dați clic, player-ul nu se încarcă.
  • Cât păstrăm: noi nu primim aceste date; Google le prelucrează ca operator, conform propriei politici de confidențialitate.

Vă puteți retrage acordul oricând: nu mai porniți videoclipurile și ștergeți din browser cookie-urile și datele salvate pentru youtube-nocookie.com și youtube.com. Detalii în Politica de cookie-uri.

2.3. Mesajele trimise prin formularul de contact, pe e-mail sau la telefon

Când ne contactați, prelucrăm datele pe care alegeți să ni le dați: numele, adresa de e-mail, numărul de telefon (opțional), denumirea firmei și codul ei fiscal (CUI), ce vă interesează (de exemplu, planul de abonament sau serviciul), detaliile pe care le bifați, bugetul orientativ, conținutul mesajului și orice altă informație din mesaj. Când ne sunați, prelucrăm numărul de telefon și informațiile pe care ni le comunicați.

La trimitere, formularul transmite mesajul către serverul nostru, care îl trimite pe e-mail la adresa office@artonmedia.ro; mesajul nu este salvat într-o bază de date a site-ului. Pentru a limita abuzurile, serverul păstrează, cel mult 2 zile, un contor asociat unei amprente pseudonimizate a adresei IP (fără adresa IP ca atare) și un jurnal cu data și tipul cererii, fără nume, e-mail sau mesaj. Dacă trimiterea nu reușește, vă oferim varianta de a trimite mesajul din aplicația dumneavoastră de e-mail, caz în care acesta trece și prin furnizorul dumneavoastră de e-mail.

Dacă introduceți codul fiscal (CUI) al firmei, site-ul îl verifică în baza de date publică a ANAF, ca să completeze automat denumirea, localitatea și domeniul de activitate (codul CAEN) și să vă arate ce servicii s-ar potrivi. Aceste date publice ale firmei sunt păstrate pe serverul nostru cel mult 7 zile, ca să nu interogăm ANAF de mai multe ori pentru același cod.

  • Scop: să vă răspundem, să înțelegem proiectul și să vă pregătim o propunere sau o ofertă.
  • Temei: demersurile pe care ni le cereți înainte de încheierea unui contract (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR) și interesul nostru legitim de a răspunde mesajelor primite (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR). Bifa din formular confirmă că ați citit această politică și că înțelegeți că datele sunt folosite doar pentru a vă răspunde.
  • Cât păstrăm: pe durata discuțiilor și cel mult 2 ani de la ultimul mesaj, dacă nu încheiem un contract; dacă îl încheiem, se aplică punctul 2.4.

Furnizarea datelor este voluntară, dar fără o adresă de e-mail sau un număr de telefon nu vă putem răspunde. Vă rugăm să nu ne transmiteți date sensibile (de exemplu, date privind sănătatea) și nici date ale altor persoane, decât dacă sunt necesare și aveți dreptul să ni le transmiteți.

2.4. Clienți: oferte, contracte și derularea proiectelor

Prelucrăm datele de identificare și de contact ale clienților persoane fizice (inclusiv PFA și întreprinderi individuale) și ale persoanelor de contact desemnate de clienții persoane juridice (nume, funcție, e-mail, telefon), corespondența, informațiile necesare proiectului și datele de acces (conturi, parole, chei) pe care ni le încredințați pentru lucru. Datele de acces le tratăm confidențial și le folosim numai pentru proiectul respectiv.

  • Scop: ofertarea, încheierea și executarea contractului, comunicarea din timpul proiectului, suportul și mentenanța.
  • Temei: încheierea și executarea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR); pentru persoanele de contact ale clienților persoane juridice, interesul legitim al părților de a derula contractul (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR).
  • Cât păstrăm: pe durata contractului și încă 3 ani după încetarea lui (termenul general de prescripție prevăzut de Codul civil); dacă există un litigiu, până la soluționarea lui definitivă.

2.5. Facturare și evidență contabilă

Pentru facturi și pentru evidența contabilă prelucrăm numele sau denumirea, adresa, codul de identificare fiscală, datele bancare și detaliile plăților; codul numeric personal, numai atunci când legea îl impune.

  • Scop: emiterea și transmiterea facturilor, inclusiv prin sistemul național RO e-Factura, încasări și plăți, evidența contabilă și fiscală.
  • Temei: îndeplinirea obligațiilor legale (art. 6 alin. (1) lit. c GDPR), în special cele din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea contabilității nr. 82/1991 și OUG nr. 120/2021 privind sistemul național RO e-Factura.
  • Cât păstrăm: pe durata prevăzută de legislația contabilă și fiscală — de regulă 5 sau 10 ani de la încheierea exercițiului financiar, în funcție de tipul documentului.

2.6. Informări și newsletter

Dacă vă abonați la informările noastre, prelucrăm adresa de e-mail și, opțional, numele, pe baza consimțământului dumneavoastră (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR). Clienților noștri le putem trimite ocazional, pe adresa de e-mail folosită în relația contractuală, informări despre servicii similare celor contractate, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 506/2004. Vă puteți opune oricând, simplu și gratuit, prin linkul de dezabonare din fiecare mesaj sau printr-un e-mail către noi. Păstrăm adresa până la dezabonare; după aceea, păstrăm doar mențiunea că nu mai doriți mesaje, ca să vă putem respecta opțiunea.

2.7. Recrutare

Dacă ne trimiteți un CV sau candidați pentru un post, prelucrăm datele din CV și din scrisoarea de intenție, datele de contact și notele din interviu.

  • Scop: evaluarea candidaturii și comunicarea cu dumneavoastră.
  • Temei: demersurile făcute la cererea dumneavoastră înainte de încheierea unui contract (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR); pentru păstrarea CV-ului în vederea unor posturi viitoare, consimțământul dumneavoastră (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR).
  • Cât păstrăm: până la încheierea procesului de recrutare și cel mult 6 luni după aceea; cu acordul dumneavoastră, cel mult 12 luni. Dacă vă angajăm, datele trec în dosarul de personal, conform legislației muncii.

Vă rugăm să nu includeți în CV codul numeric personal, date privind sănătatea sau alte date sensibile.

2.8. Furnizori și colaboratori

Prelucrăm datele de contact ale reprezentanților și ale persoanelor de contact ale furnizorilor, partenerilor și colaboratorilor noștri (nume, funcție, e-mail, telefon), iar pentru colaboratorii persoane fizice, și datele necesare contractului și plăților.

  • Scop: încheierea și derularea colaborării, plăți, evidență contabilă.
  • Temei: executarea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR), obligațiile legale (lit. c) și interesul legitim, pentru persoanele de contact ale firmelor (lit. f).
  • Cât păstrăm: pe durata colaborării și încă 3 ani după încetarea ei; documentele contabile, conform punctului 2.5.

2.9. Apărarea drepturilor și cererile autorităților

Putem folosi datele de mai sus, în măsura necesară, pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unor drepturi în instanță ori în fața autorităților și pentru a răspunde cererilor legale ale autorităților publice. Temeiul este interesul nostru legitim (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR) și, după caz, obligația legală (lit. c). Păstrăm datele până la împlinirea termenelor de prescripție sau până la soluționarea definitivă a cauzei.

2.10. De unde provin datele

De regulă, primim datele direct de la dumneavoastră. Datele persoanelor de contact ale unei firme le putem primi de la firma respectivă, iar datele de identificare ale firmelor (denumire, sediu, cod fiscal) le putem verifica în surse publice, precum bazele de date ale ANAF și ale Registrului Comerțului.

2.11. Asistentul AI de pe site

Pe site puteți folosi, dacă doriți, un asistent virtual care răspunde la întrebări despre serviciile și produsele noastre. Răspunsurile sunt generate automat de modelul de inteligență artificială Claude, furnizat de Anthropic. Folosirea asistentului este opțională; aceleași informații le găsiți pe paginile site-ului sau ni le puteți cere direct.

  • Ce date: textul întrebărilor pe care le scrieți și răspunsurile din aceeași conversație. Pagina trimite aceste texte serverului nostru, iar serverul le trimite mai departe către Anthropic. Anthropic nu primește de la noi adresa dumneavoastră IP sau alți identificatori; cererea pleacă de pe serverul nostru.
  • Ce nu păstrăm: nu salvăm conversațiile — nici pe server, nici în browser (fără cookie-uri sau stocare locală). Conversația rămâne doar în pagina deschisă și dispare la închiderea sau reîncărcarea ei.
  • Protecția împotriva abuzurilor: ca să limităm numărul de mesaje, serverul ține, cel mult 2 zile, un contor asociat unei amprente pseudonimizate a adresei IP (un hash criptografic calculat cu o cheie secretă, care se schimbă zilnic); adresa IP ca atare nu este salvată. Ținem și un jurnal tehnic cu numărul de mesaje și costul lor, fără textul mesajelor.
  • Scop: să vă răspundem pe loc la întrebări despre serviciile noastre și, dacă doriți, să vă ajutăm să ne contactați.
  • Temei: interesul nostru legitim de a răspunde întrebărilor adresate pe site (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR) și, când întrebările privesc o posibilă colaborare, demersurile făcute la cererea dumneavoastră înainte de încheierea unui contract (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR).
  • Anthropic: prelucrează textul în numele nostru, ca persoană împuternicită, pe baza termenilor comerciali și a acordului de prelucrare a datelor, pentru a genera răspunsul; nu folosește aceste date pentru antrenarea modelelor și le păstrează o perioadă limitată, conform politicii sale de confidențialitate. Transferul în afara Spațiului Economic European este descris la punctul 6.

Vă rugăm să nu scrieți în chat date personale (nume, telefon, e-mail, CNP, date de sănătate) sau informații confidențiale: asistentul nu are nevoie de ele și nu transmite mesaje echipei noastre. Dacă doriți să vă contactăm, folosiți formularul de contact, e-mailul sau telefonul. Răspunsurile asistentului au caracter informativ, pot conține erori și nu reprezintă oferte sau angajamente ale firmei.

2.12. Plata abonamentelor cu cardul (NETOPIA Payments)

Abonamentele se plătesc cu cardul, prin procesatorul de plăți NETOPIA Payments (NETOPIA Financial Services S.A.). Datele cardului (numărul, data expirării, codul CVV) le introduceți numai pe pagina securizată a NETOPIA: nu ajung la noi, nu le vedem și nu le stocăm.

  • Ce date transmitem către NETOPIA: numele, adresa de e-mail, telefonul și adresa de facturare, numărul și descrierea comenzii, suma și moneda.
  • Ce primim de la NETOPIA: rezultatul plății, codul tranzacției și, pentru plata lunară recurentă, o referință a cardului (token) cu care NETOPIA poate debita abonamentul în lunile următoare. Tokenul nu conține datele cardului și nu poate fi folosit în afara contului nostru de comerciant.
  • Scop: încasarea abonamentului, inclusiv debitarea lunară automată la care v-ați dat acordul, prevenirea fraudei și evidența plăților.
  • Temei: executarea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR) și obligațiile legale contabile (lit. c).
  • Cât păstrăm: tokenul, cât timp abonamentul este activ (îl ștergem la încetarea lui); evidența plăților, conform punctului 2.5.

NETOPIA prelucrează datele cardului și ale tranzacției ca operator, conform propriei politici de confidențialitate. Detalii despre plată găsiți pe pagina Plata cu cardul.

2.13. Statistici de vizitare (Google Analytics 4)

Dacă vă dați acordul în banner-ul de cookie-uri, folosim Google Analytics 4, furnizat de Google Ireland Limited (Gordon House, Barrow Street, Dublin 4, Irlanda), ca să vedem, adunat, cum este folosit site-ul. Fără acord, scriptul nu se încarcă și nu se transmite nimic către Google.

  • Ce date: paginile vizitate și ordinea lor, data și ora, durata vizitei, pagina sau site-ul de pe care veniți, tipul dispozitivului, al browserului și al sistemului de operare, rezoluția ecranului, limba, localizarea aproximativă (țara, orașul) și un identificator aleatoriu păstrat în cookie-urile _ga și _ga_TK5YSWHR8F. Potrivit Google, adresa IP este folosită doar pentru localizarea aproximativă și nu este înregistrată sau stocată.
  • Scop: statistici adunate despre vizitarea site-ului, ca să îmbunătățim conținutul și structura lui. Nu folosim aceste date pentru a vă identifica, pentru publicitate sau pentru a vă crea un profil; Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate.
  • Temei: consimțământul dumneavoastră (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR și art. 4 alin. (5) din Legea nr. 506/2004), pe care îl puteți retrage oricând din „Setări cookie-uri”, în subsolul fiecărei pagini. Retragerea nu afectează prelucrarea făcută înainte.
  • Cât păstrăm: cookie-urile rămân în browser cel mult 2 ani; datele la nivel de vizitator și de eveniment se păstrează în Google Analytics cel mult 14 luni, iar rapoartele adunate, fără date personale, pot rămâne mai mult.
  • Cine prelucrează: Google Ireland Limited, ca persoană împuternicită, pe baza termenilor Google privind prelucrarea datelor; transferul către Google LLC, în Statele Unite ale Americii, este descris la punctul 6.

3. Când prelucrăm date în numele clienților noștri

Când găzduim, administrăm, întreținem sau dezvoltăm site-uri, magazine online, aplicații ori platforme pentru clienți, putem avea acces la datele utilizatorilor acestora (de exemplu, mesaje primite prin formulare, comenzi sau conturi). În aceste situații, operatorul datelor este clientul nostru, iar noi acționăm ca persoană împuternicită, în sensul art. 28 GDPR: prelucrăm datele numai pe baza instrucțiunilor documentate ale clientului, conform contractului de prelucrare a datelor (DPA) încheiat cu acesta, cu obligații de confidențialitate și măsuri de securitate adecvate.

Dacă sunteți utilizator al unui astfel de site sau al unei astfel de aplicații, informațiile despre prelucrare le găsiți în politica de confidențialitate a acestuia, iar cererile privind datele le adresați operatorului, adică proprietarului site-ului sau al aplicației.

4. Produsele noastre proprii

Dezvoltăm și produse proprii: Clarvo (clarvo.ro), AccesON și Urbea Mea (urbeamea.ro). Folosirea acestor platforme este guvernată de termenii și de politicile de confidențialitate proprii, publicate pe site-urile lor sau puse la dispoziție odată cu licența ori contractul, unde este indicat și operatorul datelor. Această politică se aplică numai site-ului artonmedia.ro și activităților descrise mai sus.

5. Cui transmitem datele

După caz, datele pot ajunge la următoarele categorii de destinatari:

  • furnizorul de găzduire al serverului pe care funcționează site-ul și e-mailul nostru (centru de date din Uniunea Europeană), inclusiv serviciile de e-mail și de filtrare antispam asociate;
  • contabilitatea (expert contabil sau firmă de contabilitate) și furnizorul programului de facturare, pentru obligațiile fiscale și contabile;
  • autoritatea fiscală (ANAF), prin sistemul RO e-Factura, conform legii;
  • băncile prin care încasăm și plătim;
  • NETOPIA Financial Services S.A. (NETOPIA Payments), procesatorul plăților cu cardul, și băncile implicate în tranzacție, pentru plata abonamentelor (punctul 2.12);
  • colaboratorii și subcontractanții implicați într-un proiect (de exemplu, designeri sau programatori), numai în măsura necesară și cu obligații de confidențialitate;
  • Google Ireland Limited (YouTube), numai dacă dați clic pe un videoclip încorporat; Google acționează ca operator independent, conform propriei politici de confidențialitate;
  • Google Ireland Limited (Google Analytics), numai dacă v-ați dat acordul pentru statistici, ca persoană împuternicită (punctul 2.13);
  • Anthropic, furnizorul modelului Claude, numai pentru textul pe care îl scrieți asistentului AI, ca persoană împuternicită (punctul 2.11);
  • consultanții noștri (avocați, auditori), în măsura necesară și sub obligația de confidențialitate;
  • autorități publice și instanțe, atunci când legea ne obligă sau pentru apărarea drepturilor noastre.

Furnizorii care prelucrează date în numele nostru o fac pe bază de contract, numai pentru scopurile de mai sus și cu garanții de securitate. Nu vindem, nu închiriem și nu schimbăm date personale.

6. Transferuri în afara Spațiului Economic European

Serverele noastre se află în Uniunea Europeană și nu transferăm intenționat date în afara Spațiului Economic European (SEE), cu două excepții. Prima: dacă porniți un videoclip YouTube încorporat sau acceptați statisticile Google Analytics, datele transmise către Google pot fi prelucrate și de Google LLC, în Statele Unite ale Americii. Google LLC este certificată în cadrul EU–U.S. Data Privacy Framework (Cadrul UE–SUA privind protecția datelor), pentru care Comisia Europeană a adoptat decizia de adecvare din 10 iulie 2023; în plus, Google folosește clauzele contractuale standard aprobate de Comisia Europeană. Certificarea poate fi verificată pe dataprivacyframework.gov.

A doua: dacă folosiți asistentul AI, textul conversației este prelucrat de Anthropic, inclusiv în Statele Unite ale Americii. Transferul se face cu garanțiile prevăzute la art. 46 GDPR — clauzele contractuale standard aprobate de Comisia Europeană, incluse în acordul de prelucrare a datelor încheiat cu Anthropic.

Dacă ne scrieți de pe un serviciu de e-mail din afara SEE, transferul mesajului este făcut de furnizorul dumneavoastră de e-mail, conform condițiilor acestuia. Dacă vom folosi pe viitor alți furnizori din afara SEE, o vom face numai cu garanțiile prevăzute la art. 44–49 GDPR și vom actualiza această politică.

7. Cât timp păstrăm datele

Păstrăm datele numai cât este necesar pentru scopul în care le-am colectat sau cât ne obligă legea. Perioadele sunt detaliate la punctul 2; pe scurt:

  • jurnalele tehnice ale serverului: cel mult 12 luni;
  • statisticile Google Analytics (numai cu acord): cookie-urile, cel mult 2 ani; datele la nivel de vizitator și de eveniment, cel mult 14 luni;
  • mesajele care nu se transformă în contract: cel mult 2 ani de la ultimul mesaj;
  • contractele și corespondența aferentă: durata contractului, plus 3 ani;
  • documentele financiar-contabile: 5 sau 10 ani, conform legislației contabile;
  • CV-urile: cel mult 6 luni după încheierea recrutării sau, cu acordul dumneavoastră, cel mult 12 luni;
  • adresele pentru informări: până la dezabonare.

La expirarea acestor perioade, datele sunt șterse sau anonimizate. Copiile de siguranță (backup) se înlocuiesc periodic, astfel încât datele șterse dispar și din ele la încheierea ciclului de backup.

8. Drepturile dumneavoastră

În condițiile GDPR, aveți următoarele drepturi:

  • dreptul de acces (art. 15): să aflați dacă vă prelucrăm datele și să primiți o copie a lor, împreună cu informațiile despre prelucrare;
  • dreptul la rectificare (art. 16): să corectăm datele inexacte și să le completăm pe cele incomplete;
  • dreptul la ștergere (art. 17): să ștergem datele atunci când nu mai sunt necesare, v-ați retras consimțământul sau v-ați opus prelucrării, cu excepția datelor pe care legea ne obligă să le păstrăm (de exemplu, facturile) sau de care avem nevoie pentru apărarea unui drept;
  • dreptul la restricționarea prelucrării (art. 18): de exemplu, cât timp verificăm exactitatea datelor sau o opoziție formulată de dumneavoastră;
  • dreptul de a fi informat (art. 19): comunicăm rectificarea, ștergerea sau restricționarea fiecărui destinatar căruia i-au fost dezvăluite datele, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil sau presupune eforturi disproporționate;
  • dreptul la portabilitatea datelor (art. 20): să primiți datele pe care ni le-ați furnizat, într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, sau să le transmitem direct altui operator, atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ sau pe contract și se face prin mijloace automatizate;
  • dreptul la opoziție (art. 21): să vă opuneți oricând, din motive legate de situația dumneavoastră particulară, prelucrării bazate pe interesul legitim, iar prelucrării în scop de marketing direct, oricând și fără nicio justificare;
  • dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată (art. 22) — nu luăm astfel de decizii (vezi punctul 11);
  • dreptul de a vă retrage consimțământul (art. 7 alin. (3)), oricând, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate înainte de retragere;
  • dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere (art. 77) și dreptul de a vă adresa justiției (art. 79).

Cum vă exercitați drepturile

Trimiteți-ne cererea pe e-mail, la office@artonmedia.ro (subiect „Protecția datelor”), sau prin poștă, la adresa sediului social. Vă răspundem fără întârzieri nejustificate și în cel mult o lună de la primirea cererii; pentru cereri complexe sau numeroase, termenul se poate prelungi cu încă două luni, caz în care vă informăm în prima lună (art. 12 alin. (3) GDPR).

Răspunsul este gratuit. Pentru cererile vădit nefondate sau excesive, în special cele repetitive, putem percepe o taxă rezonabilă sau putem refuza motivat să dăm curs cererii (art. 12 alin. (5) GDPR). Dacă avem îndoieli rezonabile privind identitatea persoanei care face cererea, vă putem cere informațiile strict necesare pentru confirmarea ei.

9. Plângere la autoritatea de supraveghere

Dacă considerați că vă prelucrăm datele cu încălcarea legii, vă puteți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP):

Puteți depune plângerea și la autoritatea de supraveghere din statul membru al Uniunii Europene în care locuiți sau lucrați ori în care a avut loc presupusa încălcare. Vă rugăm să ne scrieți mai întâi, pentru că de cele mai multe ori putem rezolva rapid; acest lucru nu vă restrânge însă dreptul de a vă adresa direct autorității sau instanței.

10. Cum protejăm datele

  • conexiune criptată (HTTPS/TLS) pe întregul site;
  • server administrat de noi, într-un centru de date din Uniunea Europeană, cu acces limitat la persoanele autorizate, autentificare puternică, actualizări de securitate periodice și protecție împotriva atacurilor;
  • copii de siguranță realizate regulat și păstrate protejat;
  • acces la date numai pentru persoanele care au nevoie de ele, sub obligație de confidențialitate;
  • contracte cu furnizorii care prelucrează date în numele nostru;
  • o procedură pentru incidente: în cazul unei încălcări a securității datelor, notificăm ANSPDCP în cel mult 72 de ore, atunci când legea o cere, și vă informăm fără întârzieri nejustificate dacă incidentul prezintă un risc ridicat pentru drepturile și libertățile dumneavoastră (art. 33–34 GDPR).

Niciun sistem conectat la internet nu este complet sigur, iar e-mailul obișnuit nu este criptat de la un capăt la altul. Pentru informații sensibile, cum ar fi parolele de acces la conturile dumneavoastră, cereți-ne un canal de transmitere securizat.

11. Decizii automate și profilare

Nu luăm decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care să producă efecte juridice asupra dumneavoastră sau să vă afecteze în mod similar într-o măsură semnificativă. Asistentul AI de pe site doar oferă informații; nu ia decizii și nu vă evaluează.

12. Minori

Site-ul și serviciile noastre se adresează firmelor și persoanelor adulte. Nu colectăm cu bună știință date de la copii sub 16 ani. Dacă aflați că un minor ne-a transmis date personale, scrieți-ne și le vom șterge.

Site-ul folosește cookie-uri de analiză (Google Analytics) numai cu acordul dumneavoastră și nu folosește cookie-uri de publicitate. În rest, folosește doar memoria browserului pentru câteva informații tehnice, fără date personale, iar player-ul YouTube se încarcă numai la clic. Lista completă se găsește în Politica de cookie-uri.

14. Linkuri către alte site-uri

Site-ul conține linkuri către site-uri ale terților (de exemplu, site-urile din portofoliu sau ale produselor noastre). Aceste site-uri au propriile politici de confidențialitate, pentru care nu răspundem; vă recomandăm să le citiți.

15. Modificarea politicii

Actualizăm această politică atunci când se schimbă modul în care prelucrăm datele sau legislația aplicabilă. Data ultimei actualizări este afișată la începutul paginii. Dacă modificările sunt importante — de exemplu, dacă adăugăm un instrument de analiză a traficului —, le semnalăm vizibil pe site și, acolo unde legea o cere, vă solicităm acordul înainte.

Pentru orice întrebare despre datele dumneavoastră: office@artonmedia.ro sau 0748 910 569.